Blog

Lumină și culoare de Paște – un eveniment organizat de Asociația Fluens în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României, în beneficiul copiilor din familii dezavantajate

Sâmbătă, 31 martie 2018, Asociația Fluens, în parteneriat cu Muzeul National de Istorie a României, a organizat evenimentul “Lumină si culoare de Paști”.  Dorim astfel să marcăm apropiatele sărbători cu un eveniment deopotrivă educativ si recreativ, dedicat copiilor. Acest eveniment a avut loc in sala „Mihai Viteazul” a Muzeului de Istorie.
Principalii beneficiari sunt copiii talentați, din familii dezavantajate, incluși în proiectul Asociației Fluens, „Educația învinge saracia!” . Dar, alături de noi, au fost invitați prieteni  care vor să-și pună in practică simțul artistic și să fie lângă copiii cu care lucrăm.

MNIR ne-a pus la dispoziție un spațiu generos, unde am organizat ateliere de pictura pe ouă, dar și o mică expoziție cu desene ale copiilor. Alături de copii, au fost instructori din cadrul Asociației, voluntari si îndrumatori din cadrul Muzeului. Lumina și culoarea au fost principalii noștri aliați și am încercat să le captăm în micile noastre obiecte artistice. A fost totodata un prilej de a vorbi cu copiii despre importanța si semnificația sărbătorilor pascale. Dupa desfașurarea atelierelor, copiii si invitații au beneficiat de un tur gratuit in cadrul Muzeului, cu explicații care au imbogatit cunoștințele vizitatorilor.

Mulțumim partenerului nostru, Muzeul Național de Istorie a României, pentru implicare și ne dorim ca acest eveniment să deschidă o colaborare durabilă, în domeniul educației copiilor proveniți din medii dezavantajate.

Leave a Comment